Două dintre cele mai populare întrebări care mi se pun atunci când merg pe la evenimente și pe care le auzit sau citit și tu pe social-media, sau în diverse ocazii, sunt următoarele:
Nu am înțeles niciodată, de ce? Probabil pentru motivație și-atât! Eu, spre exemplu, am căutat mereu să aflu mai degrabă ce funcționează ceva într-un domeniu pentru care caut o soluție, în loc să caut ceva ce nu funcționează… dar asta este o altă discuție.
Răspunsul… în mod surprinzător este același la ambele întrebări! 🙂
Unul dintre cele mai mari regrete din viața mea a fost acela că, pentru fiecare domeniu al vieții mele, mi-am stabilit ținte și obiective bazate pe ceea ce era realist decât potențialul meu uriaș…
Legat de stabilirea obiectivelor, îmi place modul cum mi-a spus-o o dată un bun prieten, Bogdan Comănescu, fondatorul companiei Accelera:
„Mie îmi place să îmi stabilec un obiectiv ATÂT de ÎNALT, încât ceilalți care mă aud să mă privească ironic. Nu-mi este teamă de judecata lor pentru că știu că peste 5 ani mă vor privi cu invidie, iar peste alți încă 5, cu ADMIRAȚIE!”
Așadar, dă-mi voie să te întreb:
Oamenii de succes au vise mărețe și obiective ce par monstruoase. (Chiar aseară mă uitam la prezentarea lui Marc Benioff, din deschiderea evenimentelor Dreamforce 18 și nu-mi venea să cred ce a reușit omul ăsta în doar câtiva ani!)
Oamenii de succes gândesc în termeni de „cât mai mult este posibil pentru alții” decât să se mulțumească cu cât au ei.
Nu sunt realiști și deloc logici!
Probabil că și tu ai învățat să cauți motive și să-ți folosești logica, nu-i așa?
Probabil că și tu ți-ai propus mereu obiective realiste… și nu ți-ai stabilit niște obiective atât de mari încât să existe vreo șansă să le poți rata, nu-i așa?
Dar hai să ne gândim puțin la oameni ca și noi care în zilele noastre au adus schimbări majore în viața a milioane de oameni…
John Maxwell, gândea realist oare, când și-a înființat compania de leadership care astăzi este evaluată la 700 milioane de dolari?
Russell Brunson, a visat măreț oare, în 2013, când a fondat compania ClickFunnels ce valorează astăzi 400 milioane de dolari?
(Apropo de Russell Brunson, alatăieri a postat un clip în care împărtășește, cum participarea la Dreamforce 18 și sesiunea de keynote a lui Marc Benioff, i-a inspirat viziunea viitorului pentru ClickFunnels.)
Tony Robbins, ar fi putu să se fie doar un vânzător de programe informaționale și seminarii pentru Jim Rohn. Sau, eventual la a fi un trainer motivațional… Dar nu s-a oprit acolo și a ajuns coach-ul #1 în lume pentru performanță în viață și în business.
Ce au acești trei oameni în comun? (și bineînțeles, nu sunt singurii!)
Am învățat pe propria mea piele că visele mici nu îți aduc nici motivație suficientă și nu îți oferă nici acea propulsie de care ai nevoie… Dar cel mai urât și ciudat lucru este acela că, atunci când îți fixezi obiective realiste și le atingi, ceea ce simți este doar o bucurie de moment. Un moment mai scurt sau mai lung, nicidecum împlinire!
Cred că a venit timpul să spui pass gândurilor mărunte. Da-ți voie și îndrăznește să visezi măreț, atinge acel obiectiv uriaș după care care gândește-te la modul cum ai putea realiza ceva MULT mai MĂREȚ ca acesta!
Pentru că meriți! Pentru că vrei! Pentru că poți!
Sunt sigur că îți este familiară povestea atletului britanic Roger Bannister, primul bărbat care a reuşit să parcurgă distanţa de o milă în mai puţin de 4 minute. Până la acel moment toată lumea credea că acest lucru este imposibil. Chiar Bannister spunea despre „muntele” pe care l-a cucerit pe 6 mai 1954 că, „Devenise ca Muntele Everest. O provocare pentru om!”.
În uralele a trei mii de spectatori, Roger Bannister avea să reușească un timp de 3min:59.4 sec, iar la capătul cursei avea să fie atît de epuizat încît s-a simțit ca „un glob de lumină explodat, fără nicio dorință de a mai trăi”.
Doar 46 de zile mai târziu, australianul John Landy avea să doboare la rîndul său recordul mondial, alergînd în 3min:58sec, iar după el au mai urmat și alții. Cu siguranță că în fiecare domeniu există oameni care atunci când văd pe cineva făcând ceva ce părea imposibil, dobândesc acea credință de care au nevoie pentru a-și învinge barierele mentale și a depăși acel ceva.
Am descoperit Internetul și lumea marketing-ului și a vânzărilor online târziu, în 2008, la 40 de ani. Fiind un încăpățânat și un autodidact mi-au trebuit vreo câțiva ani să îi învăț secretele și să-i descopăr pe acei de la care pot învăța cum să VISEZ MĂREȚ…
Aveam deja vreo 3 ani de când învățasem acest „joc” al afacerilor online și am avut chiar și câteva mici reușite. Nimic prea spectaculos, însă. La un moment dat am auzit de un marketer online renumit, pe nume John Reese, care urma să lanseze un produs informațional pe care îl crease numit, „Traffic Secrets”. Zvonuri venite de pe la prieteni de peste ocean spuneau că își propusese să câștige un milion de dolari din vânzarea acelui curs! Nu mă gândeam prea mult la asta, pe atunci, dar mă ispitea gândul să cumpăr și eu o copie a cursului său.
Cu câteva zile înainte de lansare, am mers într-o mini-vacanță cu familia la Sovata, o stațiune renumită pentru lacul Ursu lac cu „puteri tămăduitoare miraculoase”. Când am ajuns în acel orășel am realizat că nicăieri în jurul lacului nu există acces la Internet cu excepția unei mici biblioteci unde exista un modem ce emitea un semnal foarte slab. Aproape jumătate din timpul din acea vacanță l-am petrecut mergând în oraș, la bibliotecă, așteptând la rând pentru a intra online și să îmi pot verifica email-ul.
Când într-un sfârșit mi-a venit rândul, am deschis căsuța poștală și ochii mi-au sărit pe un e-mail de la John Reese al cărui titlu spunea, …we did it! („am reușit!”)
Nu eram sigur la ce făcea referire, astfel că am deschis e-mail-ul și am citit o poveste care avea să-mi schimbe toată gândirea de până atunci despre visuri și planificarea obiectivelor.
John, povestea în email, cum în dimineața zilei de 17 august 2004, și-a lansat noul său curs și, cum în doar 18 ore a înregistrat vânzări de un milion de dolari!
Pe măsură ce citeam totul în jurul meu începea să se miște cu încetinitorul ți parcă reciteam povestea lui Roger Banister… Marea realizare a lui John nu venea doar din faptul că reușise să câștige un milion de dolari din vânzarea unui curs on line, el reușise să câștige un milion de dolari din vânzarea cursului, în mai puțin de o zi!!!
Precum Roger Bannister, reușise să depășească bariera celor 4 mile.
Un ultim exemplu pe care vreau să ți-l dau legat de visuri mărețe și obiective la fel de mărețe îl are ca protagonist pe Russell Brunson, cel de care ți-am vorbit mai sus…
După prezentarea susținută în 2017 la evenimentul lui Grant Cardone, 10X Growth Conference i s-a propus să vină și la evenimentul din anul următor, cu condiția să facă o prezentare de 60 min. în urma căreia să facă vânzări de 1 milion de dolari. (conform înțelegerilor contractuale, 50% din încasări urma să revină organizatorului, adică, Grant Cardone Co.).
Fondatorul ClickFunnels a acceptat, iar ce a urmat în martie 2018, a fost o nouă barieră a celor 4 mile doborâtă! La finalul unei prezentări genial de bine pregătită de 90 min., Russell Brunson a reușit să obțină încasări de peste 3 milioane de dolari!!! Nu este spectaculos?…
Dacă vrei să urmărești și tu această prezentare, dă un click pe imaginea de mai jos (este în limba engleză), dar mai înainte de asta, dă-mi voie să îți mai dau un sfat:
Înspiră-te să gândești MĂREȚ de la oameni și antreprenori care gândesc la scară mare, acționează LA NIVEL MARE și folosește-te de ÎNTREG potențialul pe care îl ai!
Să ai succes!
Donald Trump vs Kamala Harris: Analiza de Marketing a Campaniei Electorale
+50 Idei de Afaceri Profitabile în 2025
Ioan Cosmescu: Povestea Omului Care a Revolutionat Medicina
Scam Copilot: Detectorul de escrocherii cu Inteligență Artificială de la Bitdefender
10 Surse GRATUITE Pentru A Deveni MASTER Prompt Engineering