Am citit de curand, ca in cercul celor care obisnuiesc sa tranzactioneze la bursa,exista premisa ca, gradul de fluctuatie al indicatorilor bursieri, fie ca urca, fie ca coboara – in luna ianuarie, reflecta performanta pentru urmatoarele 11 luni.
“As goes January, so goes the year” (Cum e luna Ianuarie, asa va fi tot restul anului)
Pornind de la aceasta idee am stat si mi-am pus urmatoarea intrebare: Oare la fel se intampla si cu obiectivele stabilite la inceput de an? Un Ianuarie slab poate insemna un an slab si pentru sanatate/prosperitate/relatii?
Efectul „IANUARIE” este o ipoteza emisa de un investitor american, Sidney B. Wachtel, dupa ce a urmarit rezultatele obtinute pe piata bursiera intre anii 1925 si 1942.
Mai apoi, Sam Stovall, Chief Investment Strategist impreuna cu S&P Capital IQ, a observat ca „De la al doilea razboi mondial, de fiecare data cand piata bursiera a scazut in ianuarie, variatia preturilor in urmatoarele 11 luni a fost de obicei, medie.”
Dupa ce ai aflat si tu acest lucru acum, probabil ca ai vrea sa afli, ca si mine, de altfel, daca efectul „IANUARIE” are vreun efect si asupra noastra si a obiectivelor noastre?
La fel ca milioane de oameni din intreaga lume am intrat in noul an cu hotarare si determinare pentru a ne indeplini obiectivele pe care ni le-am stabilit, din dorinta de a avea un stil de viata implinit.
In cazul in care nivelul tau de hotarare si determinare nu mai este cel din urma cu o luna, Tony Robbins are cateva sfaturi pentru tine …Mai bine spus, in acest video de 30 min, Tony iti va prezenta un plan de indeplinire a obiectileor in 4 pasi.
INAINTE DE A INCEPE VIZIONAREA, click aici pentru a-ti descarca Workbook-ul cu planul de actiune!
Donald Trump vs Kamala Harris: Analiza de Marketing a Campaniei Electorale
+50 Idei de Afaceri Profitabile în 2025
Ioan Cosmescu: Povestea Omului Care a Revolutionat Medicina
Scam Copilot: Detectorul de escrocherii cu Inteligență Artificială de la Bitdefender
10 Surse GRATUITE Pentru A Deveni MASTER Prompt Engineering