Despre convingeri pentru succes

Shares

Cât de importante sunt convingerile atunci când îți propui să reușești

„Forta unei persoane care are o credinta este egala cu forta a 99 de oameni care au doar interese.” ~ John Stuart Mill, Despre libertate

De obicei ne gandim la convingeri ca la niste crezuri sau doctrine si, daca stam bine si ne gandim, cam asta sunt multe dintre ele. Dar in sensul cel mai elementar, o convingere este orice principiu calauzitor, credinta religioasa sau pasiune care poate da sens vietii. Este de fapt o stare, o reprezentare interioara care ne guverneaza comportamentul. Poate exista o convingere insufletitoare in posibilitate, adica o convingere ca vom reusi sa facem sau sa realizam ceva, la fel cum poate exista o convingere sau credinta descurajatoare ca nu vom reusi sa facem acel ceva.

Tony Robbins spune ca, „convingerile sunt niste filtre organizate, prestabilite, pentru modul  cum percepem ceea ce ne inconjoara.”

Convingerile sunt ca niste comandanti ai creierului. Atunci cand credem cu tarie ca ceva este adevarat este ca si cand am da o comanda creierului nostru in legatura cu felul in care isi reprezinta ceea ce se intampla.

  • „Credinţa este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă” ~ Rabindranath Tagore, Calea desavarsirii
  • „Dacă am credinţa că pot să o fac, cu siguranţă voi căpăta abilitatea de a face, deşi poate la început nu o am” ~ Mahatma Ghandi, In cautarea adevarului
  • „Convingerile au puterea de a crea şi de a distruge. Oamenii au abilitatea extraordinară de a asocia oricărei experienţe din viaţa lor o însemnătate care îi va descuraja sau o însemnătate care le va putea salva viaţa” ~ Tony Robbins, Putere nemarginita
  • „Credinţa este cheia de contact care te propulsează de pe rampa de lansare” ~ Denis Waitley, Semintele generozitatii
  • „În tine există puterea de a face lucruri despre care nici nu ai visa că sunt posibile. Ai acces la această putere imediat cum îţi schimbi credinţele” ~ Dr. Maxwell Maltz, Psiho-cibernetica
  • Daca crezi ca poti, sau crezi ca nu poti, ai dreptate in ambele cazuri. ~ Henry Ford

Am dat aceste cateva citate drept exemplu pentru a mai demostra inca o data (daca mai era nevoie!) de ce convingerile deschid calea spre desavarsire!

Asadar, manuite cu pricepere, convingerile pot fi cele mai puternice forte care sa sa ne conduca catre acele rezultate de succes dorite atat in viata personala cat si in cariera profesionala. Adaptand citatul lui Ford, afirm si eu cu convingere :), ca daca TU crezi in succes, vei gasi puterea si resursele pentru a-l obtine. Daca crezi insa in esec, acele mesaje vor tinde sa te conduca sa traiesti experienta esecului si a infrangerii.

Eu am crezut mereu ca voi avea succes si am obtinut succesul si implinirea pe toate planurile. Dar desi am cunoscut in nenumarate randuri si gustul esecului, credinta si convigerea ca voi reusi si ca totul imi este dat pentru implinire si desavarsire, m-au ghidat ca un far in ceata. Ca o stea calauzitoare!

Iti recomand si tie sa crezi in tine si in succesul tau!

Sa AI SUCCES!

About the Author Adrian Iacob

Online Business & Marketing Sr. Consultant, Strategist

follow me on: