Cu siguranţă că, dacă până în urmă cu câteva luni seria de carti scrise de Dr. John Gray, „Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”, iţi … suna mai puţin familiar, cel puţin acum cred, că nu mai este aşa…. In pregătirea conferinţei extraordinare pe care Dr. John Gray o va susţine la Bucureşti, am mai scris şi am mai publicat cateva articole si video, dar cu siguranţă că ai mai văzut reclama la tv sau pe Facebook.
Celebra metafora a psihologului american Dr. John Gray, „Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus” – a facut istorie in toata lumea si a schimbat viata multor cupluri prin teoria si, mai ales, prin aplicatiile ce decurg din ea. Intelegerea diferentelor dintre sexe si acceptarea lor sunt conditii esentiale pentru o convietuire armonioasa in cuplu.
Faptul ca femeile si barbatii sunt diferiti e evident… in dormitor. In afara lui insa, avem tendinta sa consideram ca celalalt e ca noi si, prin urmare, ar trebui sa simta, sa judece, sa actioneze si sa reactioneze asa cum am face-o noi. Si pentru ca, de cele mai multe ori, asta nu se intampla, avem tendinta de a-l judeca, a combate si a corecta, iar de aici pana la declansarea unui conflict e mai putin de un pas. Iar conflictele duc la acumularea de resentimente care, incet, dar sigur, erodeaza iubirea ce parea odata eterna!
Astazi, mai mult ca niciodata, este nevoie de o comunicare plina de intelegere! Statisticile comparative arata ca rata divorturilor a crescut semnificativ: daca in 1946, in Romania, doar 2% din cei casatoriti divortau, acum s-a ajuns la aproape 30%!!! Asta inseamna ca din 3 cupluri care pornesc cu entuziasm la drum impreuna, unul divorteaza!!! Cum e posibil ca iubirea fierbinte a inceputului sa se transforme treptat in ostilitate, iar animalutele mici si simpatice (pisi, puiut, motanel, iepuras…etc) cu care cei doi se alintau odata, sa se metamorfozeze in dobitoace mari (bovine, cabaline…etc)? Si-apoi, celelalte doua cupluri, care raman impreuna, traiesc ele oare dragostea aceea de poveste la care visam cu totii? Uitati-va in jurul vostru! Cate astfel de cupluri cunoasteti? Asta inseamna ca iubirea profunda si durabila „pana la adanci batraneti”, in care poti spune cu mana pe inima, in fiecare zi, ca iubesti si esti iubit(a) mai mult decat ieri, dar mai putin decat maine, aceasta iubire nu exista decat in basme? Hotarat lucru, NU! Ea exista, doar ca este prea rara!
Un exemplu-poveste de succes dar si de iubire il constituie Dr. Lavinia Zernoveanu si Dr. Radu Zernoveanu, care, sunt impreuna de peste 26 de ani, se iubesc si se respecta ca in prima zi, desfăşoară mai multe activităţi de succes (una dintre ele chiar ca rezultat al impactului cu dr.John Gray), iar toti cei care îi cunosc pot depune mărturie in acest sens! Unii vor spune ca au avut noroc si, intr-o oarecare masura, poate că e adevarat! Pentru că e nevoie si de noroc pentru a-ti gasi jumatatea …
… Insa, nu degeaba se spune ca norocul si-l mai si face omul cu mana lui! Pentru a „ajuta” norocul trebuie sa stii ce vrei, sa te cunosti pe tine si sa-ti intelegi partenerul! Iar asta se invata! Iar, pe langa noroc, trebuie sa-ti ingrijesti relatia, sa o hranesti, sa o ocrotesti, sa o ajuti sa creasca, pentru ca putine lucruri bune se intampla de la sine! Iar asta se invata!
Dar să derulăm povestea lor mai pe îndelete pentru a afla … cum l-a intalnit Venus pe Marte?
In liceu, Lavinia Boştină (acum – Zernoveanu), era considerată de colegi o fata doar frumoasă…, dar avea si o pasiune deosebită pentru matematică, lucru ce părea puțin ciudat! A ales să urmeze Facultatea de Medicină, dar spune că „am suferit că nu m-am putut folosi de matematică.”
O altă pasiune a Laviniei a fost sportul, pe care l-a făcut incă din clasa a IV-a, când Lavinia a intrat la Şcoala Sportivă unde a făcut atletism de performanţă, tetratlon si pentatlon, având-o ca antrenoare pe Rodica Cerneff. „- Ajunsesem la un nivel de performanţă. Participasem la o mulţime de concursuri în ţară. Pentru că antrenamentele erau zilnice, la un moment dat am fost pusă în situaţia să aleg. În liceu, nu mai puteam să ţin pasul cu condiţiile de concurs care ni se impuneau. După clasa a IX-a am renunţat.”
Dupa ce a picat „cu brio” la Facultatea de Medicină din Bucureşti, la recomandarea unor vecini, Lavinia a mai incercat o dată să dea examenul de admitere la Târgu-Mures, unde a şi reuşit.
Când a plecat la Tg-Mureş Lavinia le-a spus părintilor: „să vă fie clar, când termin şcoala, în iulie, eu m-am mutat la Bucureşti, nu vreau sa-mi fac prieteni, nu vreau sa cunosc pe nimeni, nu vreau nimic, urăsc Tg-Mureş, urăsc tot ce ţine de facultatea asta, eu vreau să mă mut în Bucureşti.”
„Dar … Şi acum râde mama când îmi povesteşte de scrisorile mele pline de dorinţa de a pleca de acolo, până la un moment dat, când a simţit că începe sa se domolească vehemenţa mea. ….Îl cunoscusem pe Radu…”
Totusi, dupa cum marturiseste, „M-am ţinut de promisiune. Nimic nu mi-ar fi putut schimba decizia mea. Am terminat anul I şi m-am mutat în Bucureşti. Radu era atunci în anul VI şi a făcut o groază de drumuri la mine, după care, având medie foarte mare, a luat repartiţia la Ortopedie la Spitalul Municipal din Bucureşti, renunţând la postul de asistent universitar la UMF Târgu Mureş, pentru mine.
La Revoluţia din 1989 eram în facultate şi uite aşa am devenit foarte revoluţionară, începând să-mi diversific acţiunile încă din facultate. Am lucrat în televiziune o perioadă de 2 ani la la emisiunea Gaudeamus, la Salut prieteni cu Jeana Gheorghiu şi mi-a plăcut extraordinar acea perioadă. Era ceva nou, eram cu studenţii foarte implicaţi. Clocotea energia în noi. Radu a fost la Tg-Mureş Preşedintele Ligii Studenţilor. Aşa l-am cunoscut pe Marian Munteanu, care a devenit şi naşul nostru. Piaţa Universităţii, manifestătiile care au fost atunci, cu PNŢ-ul, cu PNL-ul, mineriadele, au fost momente istorice care au avut un farmec aparte, pe care le-am trăit, în direct, la intensitate maximă.
Din timpul facultăţii, am început să lucrez, iniţial ca voluntar, într-un ONG –SECS – Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală – coordonat şi finanţat printr-un program al guvernului american, cu proiecte de contracepţie, planificare familială, educaţie sexuală.
În programul de voluntariat, cât am activat fiind studentă, am fost pregatită de americani pe contracepţie şi consiliere de cuplu, iar după absolvire am lucrat la ei câţiva ani. Americanii au finanţat programul o perioadă, după care uşor, uşor au început să se retragă, i-au lăsat pe ai noştri să continue şi au continuat, dar în dulcele stil românesc. Când lucrurile au început să nu mai meargă, m-am hotărât în 1996 să-mi deschid cabinetul meu de contracepţie şi consiliere de cuplu şi am mers câţiva ani buni cu medici angajaţi şi colaboratori. Venisem din comunism, ştiam ce înseamnă lipsa contracepţiei, ştiam ce înseamna avorturile, cunoşteam adevarate drame, cazuri în care muriseră femei care-şi provocaseră avorturi. Aşa că am făcut o muncă de pionierat pentru că nivelul educativ la noi, în anii respectivi, era foarte scăzut faţă de ceea ce ofeream noi. A fost nevoie de multă muncă, dar eram un colectiv de medici tineri care am făcut totul cu multă pasiune, cu entuziasm, cu dorinţa de a schimba ceva.”
Cu Radu, Lavinia s-a căsătorit în 1990, iar pe Răducu, fiul lor, l-a născut în 1993. „
„Marea mea realizare în viaţă e familia. Nimic din ce am reuşit nu se compară cu familia. De asta consider că alegerile mele au fost foarte inspirate. L-am ales pe Radu! El a fost şi este iubirea vieţii mele! Şi eu pentru el! Am ştiut-o de atunci. Chiar dacă au fost şi voci împotrivă, indiferent cine, ce a încercat să facă, să nu fim împreună, nu au avut nici o şansă. Laitmotivul vieţii noastre împreună şi poate unul dintre secretele care a făcut ca să ne înţelegem foarte bine şi să avem o căsniciei trainică, adevarată, frumoasă, a fost că toate deciziile pe care le-am luat noi amândoi au ţinut cont în primul rând de părerea celuilalt. Sunt foarte mândră de familia mea.
Răducu, băiatul nostru e cel mai deştept, frumos şi grozav. Când l-am născut şi mi l-a adus asistenta să-l văd, m-au trecut lacrimile, dar am zis: e urâţel şi mic şi negru, ca un pui de cioară, dar e puiul meu!
Vorbind serios, pot să spun că e un copil extraordinar, foarte întelept, foarte matur. Nu ştiu cum am reuşit să-l creştem aşa. Cred că prin faptul că a fost foarte mult prezent cu noi şi implicat în deciziile pe care le-am luat. A fost tratat ca fiind parte decizională, activă din familia noastră, l-am lăsat să-şi spună părerea de mic. De-a lungul timpului, el a luat singur decizii foarte importante. În clasa a cincea a dat examen, a intrat în clasa specială de pregatire la matematică de la Colegiul Tudor Vianu, s-a dus la olimpiada de informatica şi a mers extraordinar, din prima. Era prima lui competiţie şi dupa câteva luni de informatică a luat locul 4 pe ţară. Şi-a dat seama că-i place foarte mult informatica, a mers în paralel cu matematica şi informatica şi la sfârşitul clasei a şasea a venit la noi şi ne-a spus că pleacă la Liceul Internaţional de Informatică.”
Dupa ce a absolvit liceul, Radu(jr)a fost acceptat la mai multe universităţi de prestigiu din Anglia şi America şi a ales America. Visul lui de mic (si dupa cum o recunoaste, şi al Laviniei) a fost America. A mers la Vanderbilt University, una din facultatile lor de top, clasată pe primul loc în clasamentul American al Universităţilor în ultimii 4 ani, pe programele de educaţie. Radu (jr) a ales zona de Leadership, de comunicare.
Revenind la primii ani de dupa casatorie, Radu si Lavinia au realizat că din punct de vedere financiar, munca de voluntariat si de consiliere de cuplu nu te poate susţine. „De la Spitalul Municipal, soţul meu a lucrat la o firmă de medicamente si vaccinuri, liderul mondial din acea perioada, SmithklineBeecham. A fost pregătit la Londra ca manager de resurse umane şi training manager şi când a plecat de la această firmă ne-am decis să ne facem firma noastra de training şi consultanţă în management.
Ne-am conceput împreună programe de training, vânzări, management, marketing. Iniţial am pornit cu firme farmaceutice, din sfera medicală pentru că asta era zona noastră, pe care o ştiam mai bine, după care, în timp, având deja experienţă, ne-am extins până am ajuns să lucrăm cu absolut orice fel de firmă.
Pe lângă asta, acum 4 ani am cumpărat o franciză americană de dezvoltare personală şi organizaţională, fondată de un celebru psiholog American, Dr John Gray, autorul bestseller-ului–“Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”. Ne-a plăcut foarte mult. O chestie de suflet. A avut mare succes şi în America şi în lume. Autorul John Gray a revoluţionat oarecum teoria despre comunicarea între bărbaţi şi femei, a făcut ca lumea să înţeleagă faptul că nu comunicăm la fel, că vorbim limbi diferite.
Pe lângă sfera de training de business, avem şi acea legătură cu ce am făcut eu înainte. Facem şi consiliere de dezvoltare personală, consiliere de cuplu, pentru persoane singure, persoane divorţate sau cărora le-a dispărut un partener, traininguri de creşterea copiilor, parenting pozitiv, comunicare , acţiuni frumoase, de suflet care se leagă cu medicina noastră din trecut.”
Cum am ajuns să îl cunosc pe John Gray?
Dupa cum povestesc si in interviul de mai jos acordat in 2010, citind cartea dr.Gray, „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus„, soţii Zernoveanu au avut o revelaţie: aceea de a face coaching de cuplu!
Nu au stat prea mult pe ganduri, s-au dus la Las Vegas şi au învăţat cum să facă asta, direct de la dr. John Gray, autorul cărţii, omul care pe 17 noiembrie va fi la Bucuresti!!!
„Din pură plictiseală” – povestește Radu Zernoveanu, „am deschis cartea aceea cu nume ciudat, găsită pe noptiera soţiei. „Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus” de dr. John Gray. – Hm, ce-o mai fi şi asta?” O cumpărase mai demult Lavinia, soţia sa, o aruncase prin casă şi n-o citise niciodată. Fusese la mare modă prin librării, era în topul celor mai vândute cărţi de dezvoltare personală.
„Am răsfoit-o şi am avut adevărate revelaţii. Eu mă recunoşteam pe mine însumi acolo, dar nu-mi venea să cred ce aflam despre femei. Acolo scria, de exemplu, că femeile pot fi deprimate fără motiv, or noi, bărbaţii, nu putem să credem asta, noi vrem să cunoaştem motivul…
Cu Lavinia mă înţelegeam foarte bine, ne căsătorisem dintr-o mare dragoste, dar uneori tot ne supăram din nimicuri. Din ce citeam mi-am dat seama că nu soţia mea avea o problemă atunci când ne mai supăram, ci că femeile sunt altfel construite decât bărbaţii… m-am dus la ea cu cartea în mână şi am început să o întreb: dar chiar aşa o fi, cum scrie aici?„, continua dr. Radu Zernoveanu. Tocmai plecau în vacanţă şi au luat şi cartea cu ei. Două săptămâni în Grecia pe malul mării au despicat firul în patru şi au decis: trebuie să spună şi altora ce adevăruri au aflat!
… Si asa a luat nastere, prima si singura franciza din Romania fondată pe baza principiilor Dr. John Gray, expert cu recunoaştere internaţionala în comunicare şi relaţii de cuplu, cel mai bine vândut scriitor, din toate timpurile, în zona relaţionării, autor a 16 carti, inclusiv cea care a declanşat un fenomen global. Iar de aici, in povestea lor au inceput sa isi faca loc oameni si …
Seminarii unde înveţi cum să eviţi harţa, când vii acasă! 🙂
Amândoi aveau pregătire de medici, dar profesau altceva – el, specialist în training şi coaching de ani de zile, ea, expertă în contracepţie şi consiliere de cuplu. Şi atunci, dacă tot ştiau amândoi să consilieze, ce-ar fi să-i ajute pe alţii să aibă căsnicii frumoase, pornind de la ideile din cartea dr. John Gray? Nu să facă terapie, ci coaching de cuplu. Ca o şcoală unde înveţi să devii un bun partener.
Cum ar fi, să vină lumea la seminariile lor, să asculte, să pună întrebări, să priceapă de ce femeile sunt într-un fel şi bărbaţii în alt fel şi la urmă să descopere singuri ce trebuie să facă acasă – cum să evite harţa sau să se asculte reciproc, de pildă.
Aşa, soţii Zernoveanu s-au dus din Bucureşti direct în Las Vegas, la dr. Gray. Aceasta, după o perioadă de testare de trei, patru luni, i-a acceptat ca elevi la compania lui de coaching, cunoscută pe aproape toate continentele. „Am învăţat direct de la John cum trebuie să ascultăm, cum să citim printre rânduri, ce ton trebuie să folosim cu cei care ar veni la noi, ce fundal sonor să alegem, ce îţi spune limbajul corpului şi multe alte lucruri foarte utile„, ne spun soţii. E chiar interesant, căci unul începe fraza, celălalt o termină şi de fiecare dată e ca şi când ai avea în faţă o singură persoană, nu două. Astazi, Radu are 51 de ani, Lavinia are 50(?). Nu ai spune…
La final, au obţinut master franciza pentru România, iar acum, de sapte ani, sunt singurii care pot sustine training-uri în ţară după celebra metodă „Marte şi Venus”. Însă nu fac numai coaching de cuplu, ci şi „life sau business”. Cine ar dori să-şi deschidă o afacere exact ca a lor va trebui să ia de la ei franciza. Costă 20.000 de dolari, plus 11.500 de dolari trainingul la Las Vegas, cu toate cheltuielile de cazare incluse.
Până acum au sosit la seminariile lor oameni din toate domeniile economice, de la tineri de 24 de ani până la oameni de 50 de ani; Ingineri, medici, antreprenori, angajaţi din asigurări, media, contabilitate sau din top management.
Urmarind interviul de mai jos, aveam sa aflu despre … „Peştera bărbatului” pe care nu o prea pricep nevestele! 🙂
„Să luăm un exemplu. Bărbaţii află că femeile pot fi supărate, deprimate fără motiv… fiindcă aşa sunt ele. Şi starea asta se declanşează pur şi simplu, chiar şi la o melodie sau dacă cumva cade o frunză„, spune Lavinia. „În această fază, femeile tind să reproşeze bărbatului lucruri întâmplate de la Adam şi Eva încoace. Cum ar fi, de pildă: nu m-ai scos niciodată la restaurant. Cum, pentru un bărbat, niciodată înseamnă niciodată, el zice că ba da, a scos-o chiar luna trecută, să zicem. Şi aşa începe cearta„, completează Radu. „Apoi el îi reproşează ei că n-are motive să fie nefericită fiindcă are tot ce îi trebuie şi devine ostil sau distant, iar ea se adânceşte în starea respectivă„, zice soţia.
Sau, invers, ce nu înţeleg femeile, spune Radu: „Bărbaţii au nevoie, uneori, să se retragă în lumea lor. Peştera bărbatului, o numeşte John. Peştera poate fi televizorul sau un joc pe calculator„. Ori statul la duş sau chiar la toaletă, adaugă Lavinia. „În realitate este o nevoie fiziologică a bărbatului de a fi singur. În traducere, eu mă retrag în peşteră ca să mă pot focusa pe problemele mele şi orice intervenţie din afară mă enervează„, zice soţul. Şi atunci e bine ca femeia să îl lase în pace, explică Lavinia.
Sau, mai afli la seminarii cum stă treaba cu ascultatul. „O femeie se destresează vorbind. Ea, când vorbeşte, are nevoie doar să fie ascultată, nu să i se dea şi soluţii. La bărbat e invers, o discuţie trebuie să aibă un scop„, mai spune ea. „Şi uitaţi în ce situaţie este pus bărbatul: s-a descoperit că el pronunţă, în medie, 2.500 de cuvinte pe zi. Ea, 6.000 de cuvinte pe zi. Eu mi-am vorbit la serviciu cele 2.500 de cuvinte şi vin seara acasă la o femeie care mai are încă 3.000 de cuvinte pentru mine„, zice Radu.
Majoritatea cuplurilor care vin la seminariile lor, si ale dr. John Gray, nu se înţeleg in mod neaparat rău, ci îşi doresc mai degrabă să afle cum pot comunica pentru a avea o relaţie şi mai bună. Cu toate astea, bărbaţii vin mai mult târâţi de femei şi, când află ce mari diferenţe există între sexe, „pur şi simplu le pică faţa„, spune Lavinia. Ei crezuseră până atunci că toate astea sunt adevărate probleme în cuplu şi când colo află că nu-i nici o problemă, pur şi simplu femeile şi bărbaţii sunt două specii diferite!
„A fost odata ca niciodata…si au trait fericiti pana la adanci batraneti…” nu e doar un basm! E o realitate pe care unii o traiesc!
Haideti, impreuna, sa sporim numarul lor!
P.S. Lasa-ne un comentariu, mai jos, si spune-ne daca ti-a placut povestea Laviniei si a lui Radu! Multumim! 🙂
Până la data de 15 septembrie beneficiezi și de o oferta specială – 60 E discount dacă foloseşti cuponul AISUCCES:
Bibliografie:
1. Interviu cu Lavinia Bostina, Blocul Mariei Bacescu
2. Articol, „Soţ şi soţie, şcoliţi în Las Vegas de dr. John Gray – „antrenori” de cupluri în România”, Gandul.info,
3. Info Mars Venus Romania, www.marsvenuscoaching.ro/
Donald Trump vs Kamala Harris: Analiza de Marketing a Campaniei Electorale
+50 Idei de Afaceri Profitabile în 2025
Ioan Cosmescu: Povestea Omului Care a Revolutionat Medicina
Scam Copilot: Detectorul de escrocherii cu Inteligență Artificială de la Bitdefender
10 Surse GRATUITE Pentru A Deveni MASTER Prompt Engineering