Se trezeste la 6:30 in fiecare dimineata, citeste o carte pe saptamana, ii place sa experimenteze, sa joace tenis, sa inoate si sa savureze ciocolata. Emi Gal, bucuresteanul de 26 de ani cu afaceri in Romania, Marea Britanie si Statele Unite ale Americii, tine fraiele unui afaceri de multe milioane de euro.
Emi Gal nu a avut noroc, ci a stiut sa-si atraga norocul si sa-l anticipeze. A pornit totul din adolescenta, 100% de capul lui. Iar azi este un model de afacere de succes – dar mai ales, de om. Face bani multi si continua sa traiasca cu bani putini. Puterea si banii nu i-au luat mintile; cu picioarele pe pamant, face pasii pe care destinul exceptional il imping sa-i faca, mereu ca o exceptie: isi pastreaza autenticitatea, e un model de fiu, frate, partener de viata. Daca il vezi insa, imbracat la patru ace, si cu un zambet sugubat, Emi Gal pare un fel de Mark Zuckerberg al Romaniei. S-a apucat de treaba devreme si a reusit sa-si cladeasca o companie aproape din nimic. La 10 ani facea deja afaceri, iar clientii ii erau profesorii, carora le fabrica, pe bani, seturi de carti de vizita. La 15 ani se angaja prima data, la o companie care se ocupa cu crearea de site-uri.
De aici, lucrurile au mers de la sine. Tanarul Emi Gal si-a deschis, la 18 ani, prima firma, care avea sediul in apartamentul in care locuia impreuna cu sora sa, iar la terminarea liceului isi putea trece in CV cateva firme din SUA impreuna cu care a avut diverse proiecte.
Astazi, la 28 de ani, de la Londra, unde s-a mutat de 4 ani, conduce Brainient, un imperiu online care se intinde in toata lumea. Mai exact, cele mai mari televiziuni din 12 tari, printre care Germania, Franta si Marea Britanie, se sprijina azi pe platforma produsa de el ca sa-si puna publicitatea pe tablete si telefoane. Lucreaza cu ITV, Channel 4, Channel 5, M6, Dogan, Rutube sau Fox. Ce face el este sa dea solutia tehnica pentru ca publicitatea sa fie mai putin sacaitoare, ba chiar interesanta, pentru cei care se uita la programe tv pe gadgeturi moderne.
Se lauda insa si cu crearea uneia dintre primele televiziuni online din tara noastra, Brain TV, a unui motor de cautare in domeniul imobiliar, Vertimo, si a primului serviciu legal de streaming de muzica din Romania.. “Brain TV a fost cea mai tare idee de afacere in IT pe care am avut-o. Pacat ca a fost prea devreme”, spune Emi Gal.
La 24 de ani, Gal era remarcat de cel mai cunoscut cotidian de business, Financial Times , intr-un articol despre tinerii promitatori lansati din Europa de Est. „Este varful de lance al unui trend in crestere, de antreprenori tineri si ambitiosi din Estul Europei care-si stabileasc firmele la inceput de drum in Marea Britanie„, scriau atunci jurnalistii.
The Guardian i-a luat 2 interviuri, unul in 2010 iar altul in acest an, in august, Telegraph, Forbes l-a pus pe coperta. De 4 ani, de cand a deschis birou si in Marea Britanie, el este un roman care le da de lucru englezilor. Investitorii in compania lui Emi spun ca au incredere in el, fiindca este „un rock star al business-ului”.
Logica nu l-ar fi plasat niciodata pe Emi Gal in liga celor care pot juca pe cai atat de mari. Nu a facut scoala in strainatate, nici MBA. E un autodidact de la cap la coada, nascut intr-o familie de romani obisnuiti, dar cu valori solide. ”Sunt norocos ca toata viata m-au lasat sa fac ce vreau eu, dar mi-au si recomandat sa invat, asta a fost mesajul toata copilaria mea”, povesteste Emi Gal.
Milionar datorita tehnologiei
Nu avea inca 5 ani cand mama lui pleca in Italia, sa gospodareasca in casele italienilor, ca sa-si ajute familia. Acolo este si in aceasta perioada, langa cea de-a doua fiica, sa-si creasca nepotul. Sunt legati cu totii strans, chiar daca e o famile impartita intre Romania, Italia si Maria Britanie.Tatal sau a ramas in Romania sa aiba grija de copii pana cand au crescut suficient de mari. Nu era ceva nou in viata lui, dat fiind ca provenea dintr-o familie cu 16 frati, el fiind cel mai mare.
“Aveam 7 ani si tatal meu i-a cumparat calculator surorii mele mai mari. Doua ore mai tarziu stiam Windows 3.1 pe dinafara”, povesteste Emi Gal. Si continua ca „anii de dupa ’90 ne-a adus si noua computer de astea modern si el avea 4-5 ani. Duminica si sambata mergea ca incepusera sa apara jocurile si a avut mare performanta la jocuri. Noi ne chinuiam cate o saptamana sa trecem nivelele, el a venit si pac! In 2-3 zile trecea nivelele, era la nivelul 12, cel cu printesa”.
Geek-ul nascut in cartierul bucurestean Berceni in 1986 a stiut sa se faca repede remarcat. “Eram provider-ul de jocuri al blocului in care am crescut. Inca imi amintesc cum asteptam cate 30 de minute pentru a transfera un joc de 4MB arhivat pe 12 dischete”, isi aminteste Emi Gal.
Dar jocurile n-au fost deloc unica lui preocupare. Copilul era fascinat de limbajul de programare BASIC, in care scria programe aproape zi de zi. Dupa cum povesteste si tatal sau, inca de mic Emi Gal a fost pasionat de informatica si s-a legat la Internet cand avea doar 10 ani. „ A speriat toti vecinii ca pe vremea aia nu era asa ceva. A venit cu un cablu gros si a facut o gaura mare in perete la bloc. Au sarit vecinii: „Bai Fane, ce faci, strici blocul!” Iar apoi a ajuns sa le imparta Internetul vecinilor cu 10 dolari pe luna.
Tot la 10 ani, a decis ca vrea sa faca bani pentru ciocolata si cum avea nu doar calculator, ci si imprimanta, s-a apucat sa creeze carti de vizita pentru profesorii din scoala sa. Apoi a invatat sa programeze si a facut site-uri, primul chiar pentru sora sa. La 19 ani a decis ca vrea sa-si faca o firma: si cum locuia cu sora sa cea mare, a mutat mobila din dormitor in sufragerie, ca sa aiba mai mult spatiu. Patru luni mai tarziu sora sa l-a dat afara, fiindca erau deja 4 oameni care lucrau in dormitor, avand contracte direct cu America. Asa ca a inchiriat un birou pe Calea Dorobanti. Intre timp acesta a devenit imens si colorat – are chiar o camera de jocuri pentru cei 30 de angajati.
O idee care i-a venit pe neasteptate
Emi Gal a creat compania Brainient, specializata in tehnologie pentru piata de video advertising. La scurt timp si-a dat seama ca ideea lui n-are prea multe sanse in tara, asa ca a decis sa plece. Intai la Londra, apoi la New York. „In Marea Britanie si in Statele Unite ale Americii sunt multi bani si multi clienti. In Romania sunt putini bani si putini clienti. I rest my case. (n.r. In Romania) piata pentru startup-uri, nu prea. Talent, o gramada”, spune Emi Gal.
Cand i-a venit ideea de baza a afacerii, era in avion si urmarea pe ecranul laptopului un film de animatie. O fetita de cativa ani care statea langa el, a vrut de asemenea sa priveasca imaginile. Emi Gal i-a dat si ei o casca si s-au uitat impreuna. La scurt timp, insa, copila a inceput sa atinga personajele de pe ecran, ca sa interactioneze cu ele. Emi Gal a stiut atunci ca asta e domeniul pe care trebuie sa il dezvolte: videoclipurile interactive. Asa s-a nascut Brainient.
Cum sa ajungi antreprenor?
“Ambitie, curaj, inteligenta si (un pic de) noroc”, de atat ai nevoie ca sa reusesti, crede Emi Gal. Ar fi insa o simplificare brutala, caci tanarul antreprenor face mai mult de-atat. Se trezeste devreme in fiecare zi lucratoare, la 6 si jumatate, si nu lasa sa treaca vreo saptamana fara sa termine de citit o carte. E la curent cu site-urile precum Hackernews sau Techmeme si cu forumurile pentru adolescenti care “imi ofera doza de stiri geeky de care am nevoie pentru a fi la curent cu trendurile”, spune el.
Emi Gal crede ca tinerii pot ajunge departe cu doua conditii: sa-si urmeze visul, nu banii si sa stie sa se ridice indiferent de cate ori cad la pamant. <<„Why do we fall, Master Wayne?”/”So we can learn how to pick ourselves up”>>, spune Emi Gal, care citeaza din “Batman Begins” / “Batman – Inceputuri”.
Emi Gal este in mod cert un tanar de succes. Daca ar vinde maine compania sa, Brainient, nu ar da-o cu mai putin de 50 de milioane de lire sterline. El planuieste sa o vanda peste 2 ani, cu 100 de milioane de lire. Nu are insa masina, merge cu taxiul si cu metroul si sta in chirie. Spune ca toate lucrurile sale ar intra in 3 valize. Cele 3 valize sunt desfasurate pe un etaj din Soho, unde plateste 3000 de lire lunar, jumatatea lui de chirie, dintr-o casa pe care o imparte cu un amic, si el antreprenor de mare succes.
Dar zilele si le incheie adesea cu iubita lui Sabina, fie in oras, fie in apartamentul inchiriat de ea cu vedere spre Big Ben. S-au mutat in acelasi timp la Londra, dar fiecare s-a descurcat complet pe cont propriu. Ii uneste poate si faptul ca au povesti asemanatoare. Ea a venit la Londra la 19 ani si tot de atunci si munceste ca sa se intretina aici.
Emi Gal recunoaste ca si-ar dori sa porneasca o afacere care sa fie doar pentru consumatori, nu si pentru business-uri. Ii place sa creada ca a folosit libertatea castigata de romani acum 25 de ani pentru a construi ceva, un lucru pe care parintii lui nu au avut cum sa il faca. Si tatal sau recunoaste ca libertatea e lucrul la care a visat mereu si acum se bucura ca fiul sau are parte pe deplin de ea.
Una dintre marile lui dorinte este sa sustina si alti copii geniali sa ii calce pe urme. Emi Gal este mentor la Tech School, proiectul care incurajeaza elevii sa vina cu proiecte in programare, robotica si astronomie. Mai jos, poti urmari prezentarea lui Emi din acest an de la Webstock, dupa care, te invit sa-ti lasi printr-un comentariu, parerea sau opinia ta.
Multumesc!
CĂLIN IEPURE: 45 de lecții de viață învățate până la 45 de ani
Cele 4 Legi Ale Puterii Unui Antreprenor
Anastasia Soare, Regina Sprâncenelor: „Iubesc ceea ce fac!”
Ai curajul să crezi în cuvintele tale!
URMEAZĂ CEL MAI REVOLUȚIONAR PROIECT…