6 Lucruri Pe Care Daca Le Faci, Vei Avea Cu Siguranta SUCCES in Afaceri

successful-career-search

Ca ne place, ca nu ne place, adevarul este ca NU EXISTA SCURTATURI in afaceri. Afirm acest lucru cu responsabilitate dar  si din experienta celor 20 de ani de antreprenoriat pe care i-am implinit in aprilie, 2014!

Am intalnit zeci, poate sute de antreprenori si oameni de succes, atat romani cat si straini – o parte dintre ei mi-au devenit prieteni, mentori – si pe oricare dintre ei ii vei intreba, va confirma ceea ce am afirmat la inceput: NU EXISTA SCURTATURI in afaceri! Pentru a fi un antreprenor cu rezultate si pentru a avea succes sunt 6 lucruri pe care trebuie sa le stii, si sa le faci. Bineinteles ca ele sunt mai multe, insa in opinia mea sincera, cred ca cele 6 lucruri sunt urmatoarele:

1. SA STII CUM SA VINZI 

Sa stii cum sa vinzi inseamna sa fii capabil sa transmiti de ce produsul sau serviciul tau (care ai putea fi chiar tu daca te afli in cautarea unui job), reprezinta un beneficiu si aduce plus-valoarea cautata de client! O vanzare nu inseamna a convinge pe cineva ci a-l ajuta sa-si rezolve si sa-si implineasca nevoia.

2. SA STII SA TE PUI IN „PAPUCII” CLIENTULUI

Se stie ca orice client cauta valoare. Si eu si tu, si oricine este in postura de cumparatori (de produse, de servicii, de sentimente, de ce nu?), cautam, in primul si in primul rand, VALOARE. Cu aceeasi „papuci” cu care am fost incaltati la piata, pornim in cautare de clienti. Unii uitam ca am fost la randu-ne clienti si cautam sa-i convingem sa ne cumpere produsul sau serviciul avand ochii inchisi la adevaratele nevoi ale acestuia.

Daca incerci sa iti construiesti o afacere, sau esti deja angajat intr-o afacere, cel mai simplu e sa te gandesti la faptul ca valoarea inseamna a-i ajuta pe oameni. Stiu ca fiecare persoana este diferita si nici o industrie nu seamana cu alta, insa, emotiile si nevoile umane sunt aceleasi. De aceea, recomandarea mea este sa iti dai silinta sa le intelegi valorile emotionale. Multi proprietari de afaceri vorbesc despre munca lor in termeni de caracteristici pe care le ofera, insa, ai mai mult succes daca vorbesti despre beneficiile pentru consumatori. O caracteristica este descriptiva; un beneficiu este emotional.

468 X 60 header - principal -jordan belfort romania

Procesul de invatare permanenta a nevoilor umane si ale pietii este unul care nu trebuie sa se sfarseasca niciodata. Pentru ca oamenii se schimba, pietele se schimba, nevoile se schimba. Emotiile, raman aceleasi!
Am invatat din greselile facute la inceput ca, este crucial sa te concentrezi pe ceea ce clientii isi doresc cu adevarat de la tine sau de la afacerea ta. Pentru ca ne dorim cu totii mai multa dragoste, acceptare, timp liber si bani si fugim de lucruri indezirabile precum stressul, conflictele, nesiguranta sau relatiile de proasta calitate.

3. SA STII CUM SA FOLOSESTI TEHNOLOGIA ACTUALA

Dupa cum putem observa cu totii tehnologia se schimba de la o zi la alt, cu o viteza uluitoare. Am realizat inca din 2008 faptul ca Internetul, posta electronica si retelele de socializare au aparut pentru ca … cineva a cautat si a aflat mai multe despre nevoile clientului, punandu-se in „papucii” acestuia. Desi la inceput mi-a fost frica de tehnologie, ulterior mi-am dat seama ca nu este chiar atat de greu sa construiesti si sa-ti administrezi un site, in inveti si sa folosesti cu eficienta posta electronica si retelele de socializare. Nu trebuie sa fii expert si nu trebuie sa pierzi timp si bani intr-o facultate de 4 ani pentru toate astea.

La momentul actual, peste tot in lume, sunt din ce in ce mai multi oamencu varste cuprinse intre 14-60 de ani care aleg sa invete si sa foloseasca tehnologia actuala, croindu-si propria afacere. Ma repet, dar folosirea tehnologiei actuale nu este greu de invatat, nu necesita mult antrenament, si nici prea multi bani.

Ce-ar fi daca si tu alegi acum ca ai putea face acelasi lucru? Ce-ar fi daca ai avea aceeasi libertate de a-ti stabili propriul program si propriile prioritati?  Antreprenorii si oamenii de succes fac asta. Toti!

Si ca o veste buna te anunt ca libertatea este posibila. Mai mult, libertatea nu este ceva ce trebuie imaginat intr-un viitor indepartat si intunecat, ci se intampla ACUM!

4. SA INTREBI MEREU CUM AI PUTEA PROIECTA O SOLUTIE DACA ACEASTA NU AR EXISTA

Cu siguranta ca o sa imi spui acum ca 99% din activitatile pe care le derulam intr-un business si fac ca ale business sa mearga bine, trebuie repeate. Sunt si eu de aceeasi parere si chiar incurajez acest lucru. Pana la urma, ce nevoie este sa reinventezi roata cand inca din antichitate, Aristotel ne spune ca „Suntem ceea ce facem in mod repetat, prin urmare excelenta nu este un act, ci un obicei.” Iar antreprenorii si oamenii de succes chiar asta fac! Insa de fiecare data cand se confrunta cu o situatie noua, (chiar daca au mai intampinat-o in trecut si au depasit-o), sunt mereu „bantuiti” de ispita de a-i cauta un alt mod de rezolvare. „Ce-ar fi daca…” sau „Cum ar fi sa ….„, sunt expresii folosite cel mai des in astfel de situatii in care isi formeaza o imagine de ansamblu a ceea ce doresc, dupa care decid in consecinta asupra ceea ce trebuie facut! Ciudati oameni, le spun unii!  🙂

5. SA STII SA VORBESTI PE „LIMBA” CELUI CARE TE ASCULTA

Spuneam mai sus ca cea mai buna abordare este sa vinzi ceea ce oamenii cumpara, insa pentru aceasta este nevoie ca sa stii ce nevoi au acestia! Ca vorbim de un angajator, un client sau partener, toti au nevoi pentru care te asculta si in functie de ce le spui tu, te si cumpara. Asta, daca ei considera ca ce vinzi tu le implineste nevoile.
Si facem ce facem si tot la nevoi ajungem! 🙂

Intr-un dialog cu un client, sunt 3 lucruri pe care oamenii care au succes le fac in alt mod, fata de restul antreprenorilor si care mereu se plang ca nu le merge afacerea, nu le merg vanzarile, nu au succes in nimic ce fac. Un fel de 3 in 1!

Primul lucru este ca … invata sa fie foarte buni ascultatori, adica mai mult asculta decat vorbesc (avem 2 urechi si o gura, nu-i asa), al doilea, invata sa puna exact acele intrebari care sa-l determine pe interlocutor sa vorbeasca despre nevoile pe care le are iar al treilea, recomanda clientului acea solutie personalizata (chiar daca uneori nu tine de firma sau competenta sa). Cu alte cuvinte, vorbeste pe „limba” celui care il asculta, devenindu-i confident si construind o relatie de incredere pe termen lung.

6. SA STII SA FII DRAGUT

Oamenii se feresc sa faca afaceri cu oamenii falsi, negativisti, introvertiti. Oricine prefera un chip mereu vesel si plin de voie buna in schimbul unei moace imbufnate si mereu nemultumite. Iar a fi dragut, chiar nu este greu deloc. In plus, un zambet, chiar nu te costa nimic. Si iti face si bine. Pe cuvant!

Ca o concluzie, cele 6 lucruri despre care ti-am vorbit in acest articol sunt sigur ca le cunosteai si tu. Sau macar o mare parte dintre ele. Nu pot afirma ca sunt inventia mea, ce pot spune este ca, am constatat importanta lor pe parcurs, din esecuri sau din „lectiile” invatate de la alti prieteni antreprenori. Unele dintre ele mi-au fost confirmate la cursurile si trainingurile la care am participat, iar pe altele le-am invatat prin alte cursuri.

Cert este ca mi-ar face o mare placere daca as afla si punctul tau de vedere. Daca ai o experienta in antreprenoriat sau daca ai de gand sa iti dezvolti o afacere, spune-mi te rog printr-un comentariu, daca acest articol ti-a fost de folos. Daca, in cazul tau, sunt alte elemente pe care eu nu le-am mentionat, insa pentru tine au functionat, imparte-le cu noi. Raspunzi la provocare? 🙂

Multumesc!

Comments

About the Author Adrian Iacob

Online Business & Marketing Sr. Consultant, Strategist

follow me on: